Nu credeam sa-nvat a trai vreodata. Iata ca macar teoretic
ajung sa inteleg cum se „calculeaza”. O eternitate mi s-a parut pana acum ca am
trait degeaba. Aproape degeaba. Imi placea sa traiesc pentru mine dar si pentru
altii. Multe din placeri,dorinte, mi s-au realizat dar si foarte multe nu s-au
infaptuit. De ce? Ajung sa nu ma mai intreb. Dintr-o mie de motive. Mi-am
cautat o vreme sufletul pereche si cum bine se zice ca atunci cand incetezi sa
mai cauti, va veni, iata ca a venit. Totul deodata. Iar acum...ma mir, ma
minunez si multumesc fiecarei clipe ca exist, ca exista, ca existam. Ia te uita
cum se pot rezuma 30 de ani din viata unui om. In nici mai mult nici mai putin
decat una, doua, trei, patru, cinci, sase randuri de pagina...
De acum incolo ma simt in competitie cu mine insami. Pentru
ca ma simt datoare in primul rand fata de mine sa continui sa duc la bun
sfarsit ceea ce am inceput. Si anume? Viata de familie. Tratate, teze,
carti,eseuri, poezii si romane sunt despre asta. Nu le-am citit. Cred ca voi
sfarsi prin a o scrie pe a mea, ca sa aiba ce citi cei ce doresc si cred ca pot
invata din greselile altora. Eu nu prea am reusit si nici nu cred ca am voit.
Mi s-a parut mai potrivit sa dau cu capul. Acestea fiind spuse...va invit sa
trageti un ochi pe fereastra camerei mele „de deasupra”.
Mi-a placut aia a Simonei Catrina cu „de buna voie si
nesilita de nimeni decat de faptul ca doamna e gravida”. Mi s-a intamplat sa ma
casatoresc cand aveam doua luni de sarcina. De ce? Pentru ca ne-am dorit asta.
Un copil. Atunci nu am constientizat ca voi starni furtuni in mintea celor ce
au grija altora. Mai tarziu am vazut in ochii unora, probabil tot in a celor
care au suferit insomnii din pricina asta, ca ezitau cand le vorbeam de cum am
ramas, cum n-am ramas...ca li se miscorau ochisorii si se mutau catre cer ori
pamant numai catre luna, catre soare...Recunosc ca va siluesc si in a-mi
suporta si versurile ce ma-ncearca sa le scot. Bun...astea fiind zise, ati
inteles ca fac parte din cazurile fericite cand m-am casatorit si eu ca tot
omu’, in conditii civilizate si normale. Ma consider asadar o persoana corecta.
E adevarat cu ceva defecte, dar in rest perfecta. Si ca sa vedeti cat sunt de
perfecta, am sa atasez o scrisoare primita de la sotul meu, una din scrisori,
doar ca asta a fost „comandata”.L-am intrebat intr-una din zile de ce ma
iubeste. Raspunsul a fost...
„De ce te iubesc?
Te iubesc fiindca asa simt si ajung sa nu ma mai intreb de
ce, fiindca sufletul meu este atat de vesel si preocupat cu aceasta iubire
incat imi este rusine sa il deranjez.
Te iubesc fiindca esti frumoasa, desteapta,talentata, cu
mult bun simt, manierata, educata, un om bun. Dar cu siguranta sunt multi care
ti-au spus deja aceste lucruri, ca atare iti spun ce nu au reusit altii, si de
ce nu, ma bucur in egoismul meu : esti atat de pretioasa pentru mine si pentru
universul pe care l-am creat in jurul tau incat, lumea s-ar opri daca tu nu ai
fi in preajma. Toti am stat nemiscati si am astepta sa te intorci.
Te iubesc fiindca m-ai modelat din noroi si m-ai transformat
in opera de arta. As putea fi expus la lucru sub numele de : INDRAGOSTITUL
Te iubesc dintr-un milion de motive, dar de ce sa le
dezvalui acuma, cand am timp o viața întreagă plus o eternitate să ți le enumăr
personal.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu